EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Echipa de handbal masculin Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi seara în Final Four-ul European League. Românii au câştigat manşa retur din deplasare cu Skjern, scor 34-38. În tur, Dinamo s-a impus cu 28-27. România are din nou o echipă în Final Four-ul competiţiei după 10 ani.

545 afișări
Imaginea articolului  EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern.

În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, elevii lui Xavier Pascual, au câştigat la limită.

Prima parte a meciului a fost echilibrată, avându-i totuşi în avantaj pe români, care după aproximativ 10 minute au început să se desprindă, având în tribune şi un număr mare de susţinători veniţi de la Bucureşti.

Cupara şi Compania au pierdut un om important în defensivă, când Militaru a primit cartonaş roşu, dar românii nu s-au lăsat afectaţi şi au avut chiar şi 9 goluri avantaj (11-20), intrând la pauză cu scorul de 12-20.

Danezii au echilibrat jocul în partea a doua, au început cursa de revenire şi s-au apropiat la 5, şi chiar 3 goluri, spre final (33-36), dar oamenii lui Pascual au izbutit să-şi păstreze un avantaj confortabil, care le-a adus calificarea.

Ante Kuduz, jucătorul croat naturalizat român, dar neconvocat la echipa naţională, a marcat 8 goluri pentru Dinamo, în timp ce Cindric şi Kukic au punctat de câte 7 ori. Portarul Vladimir Cupara a avut 11 intervenţii reuşite, cu un procentaj de aproape 30 la sută.

După 10 ani, România are din nou o echipă în Final Four-ul competiţiei. Ultima echipă care a jucat la acest nivel a fost HCM Constanţa, în sezonul 2013-2014, în Cupa EHF, denumirea de atunci a turneului.

Final Four-ul va avea loc în Germania, la Hamburg, în 25 şi 26 mai. Campioana în exerciţiu sunt germanii de la Füchse Berlin.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici